?Un copil este rodul iubirii unui cuplu şi apare în viaţa lui ca o binecuvântare de la Dumnezeu menită să strângă şi mai mult legătura dintre aceste două persoane. Primul mare moment din viaţa pruncului nou-venit pe lume este cel al încreştinării, mai pe româneşte – botezul. Această taină a botezului reprezintă momentul în care pruncul este oferit lui Hristos de către părinţi şi se va bucura de protecţia Duhului Sfânt. Drept urmare, o asemenea ocazie de cele mai multe ori este sărbătorită cu mare fast de către părinţii pruncului şi se organizează petreceri la care participă toţi cei dragi.
?Dacă locuiţi la oraş, organizarea unei petreceri de botez este aproape imposibil de realizat fără a închiria un local spaţios pentru a încăpea toţi invitaţii. Găsirea localului potrivit în momentul ales de dumneavoastră este şi ea o provocare. Pentru locuitorii oraşului Piteşti sau împrejurimi, cea mai bună alegere de local pentru organizarea petrecerii de botez este Palace Events. Având un aspect modern şi elegant, salonul pune la dispoziţie un cadru festiv în care toţi invitaţii vor avea parte de spaţiu pentru joc şi voie bună, dar şi de servicii impecabile din partea personalului.
Petrecerea de botez – primul mare eveniment din viața bebelușului
?Fiind primul mare eveniment din viaţa bebeluşului, chiar dacă el nu poate înţelege la momentul respectiv, petrecerea de botez trebuie să fie una măreaţă, iar când bebeluşul va creşte mare va vedea cât de frumos a fost atunci când i s-a făcut botezul. Şi ce loc mai bun de a organiza această petrecere decât Palace Events? Nu există un loc mai bun, cel puţin nu în oraşul Piteşti! Localul nu este singurul lucru de care puteţi beneficia dacă veţi apela la echipa Palace Events ci veţi avea parte de tot ce este necesar pentru o petrecere pe cinste în condiţii excelente.
?Atunci când decideţi să sunaţi şi să faceţi o rezervare, trebuie să ştiţi că aveţi posibilitatea de a vă stabili un meniu personalizat, în funcţie de preferinţele dumneavoastră, şi a decora salonul de petrecere în aşa fel încât să fie specific serbării unui băieţel sau al unei fetiţe. O altă parte bună este că nu va mai trebui să vă complicaţi pentru a găsi o cofetărie să vă facă tortul pentru botez ci acesta poate fi pus la dispoziţie de experimentaţii cofetari de la Cofetăria Rehoma, parte a complexului Rehoma în care se mai regăseşte şi Carmangeria de unde provin produsele din carne ce le veţi savura la petrecere.
Lasă un răspuns